Megamenu for Bootstrap
 


București, 13 Februarie 2017

După ce a fost condusă de două ori, FC Steaua a obținut doar un punct cu FC Voluntari

Steaua-Voluntari-2-2

Arena Națională, a găzduit duminică partida dintre FC Steaua și FC Voluntari, din cadrul etapei a 23-a, încheiată cu scorul de 2-2. Steliștii au fost conduși de fiecare dată, mai întâi Petre Ivanovici a deschis scorul în minutul 3, iar în minutul 31, din centrarea lui Jakolis, Boldrin marchează pentru 1-1.

În minutul 80, asistăm la cea mai controversată fază a meciului. Portarul Niță l-a împins cu mâna pe Novac, în momentul când se pregătea să degajeze un balon, iar arbitrul Florin Chivulete acordă penalty pentru Voluntari, pe care îl transformă Florin Cernat. Faza este criticată dur de steliști la sfârșitul meciului, datorită deciziei arbitrului de centru, prin managerul Mihai Stoica. Foștii arbitri internaționali, Ion Crăciunescu și Cristi Balaj, au comentat diferit faza, la televiziunile Digi și respectiv Dolce. Crăciunescu a spus că a fost greșeală de arbitraj, în timp ce Balaj a spus că, arbitrul poate s-a consultat cu asistentul, care ar fi fost în poziție mai bună.

Cu patru minute înaintea finalului de meci, steliștii egalează tot dintr-un penalty, urmare a unui henț în careu al lui Vasile Maftei, prin Gnohere.

După acest rezultat, FC Steaua se află pe poziția secundă a clasamentului, la 3 puncte în spatele echipei FC Viitorul, care are un joc mai puțin disputat, iar FC Voluntari se află pe locul 10, cu 26 puncte, fără șanse de a prinde un loc de play-off.

După meci, antrenorul echipei FC Voluntari, Florin Marin a declarat la televiziunea Dolce, următoarele: "Nu a fost ușor pentru noi, după meciul cu Craiova să gestionăm acel moment, a fost un moment greu, consider că a fost un accident. Jucătorii și-au schimbat total atitudinea față de jocul de la Craiova și îi felicit pentru rezultat. Este un punct important pentru noi, împotriva unei echipe puternice și dacă eram mai atenți la sfârșitul jocului, puteam să obținem cele trei puncte."

Întrebat să comenteze arbitrajul, ținând cont de protestele celor de la Steaua, Florin Marin aspus: "Arbitrajul pot spune că a fost bun, nu au fost probleme. Așa putem să contestăm și noi penalty-ul care s-a acordat la Vasile Maftei. Deci din punctul meu de vedere, arbitrajul a fost corect și a fost bun."

Autor, Alexandru Neață

 

 

Comentarii:

 



 

Site-ul folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor

Am înțeles

Pentru detalii