București, 29 August 2015.

Dinamo umilită pe propriul teren, scor 1-5, cu FC Viitorul

Dinamo-Viitorul-1-5Pe stadionul din Ștefan Cel Mare, Dinamo a înregistrat un usturător scor 5-1, administrat de FC Viitorul, condus de pe bancă de Gheorghe Hagi, în ultima partidaă a etapei a 16-a, disputată luni.

Cu aceste trei puncte, FC Viitorul a urcat pe locul doi în clasament, fiind la un singur punct în spatele echipei Astra Giurgiu, care are 33 puncte. Etapa viitoare, la Ovidiu, are loc derby-ul etapei, dintre echipele FC Viitorul și Astra Giurgiu.

Golurile echipei FC Viitorul au fost marcate de Florin Tănase, minutul 32 (pen); Vlad Achim, minutele 64 și 90+1; Aganovic, minutele 86 și 90+3, iar pentru Dinamo a marcat Gnohere în minutul 53.

Din minutul 32, Dinamo a evoluat în 10 jucători, întrucât Mevlja a primit cartonașul roșu, fiind eliminat pentru fault în careu asupra lui Chițu.

Gheorghe Hagi, a format un grup unit de jucători, care au multă determinare, iar în acest meci, deși erau egalați, au avut răbdare punând presiune pe apărarea dinamovistă, iar portarul Iustin Popescu a fost nevoit să scoată mingea din plasă de 5 ori.

Mircea Rednic, antrenorul echipei Dinamo, a declarat după meci, pentru postul TV Digi Sport, următoarele: "Până la eliminarea lui Mevlja, noi am avut ocaziile cele mai clare. Filip a scăpat singur cu portarul, după care a fost faza când s-a semnalizat offside și nu a fost offside la pătrunderea lui Gnohere. A fost și acroșat de portar. Normal trebuia să fie penalty și eliminat. Nu a fost la noi, a fost la ei, au înscris acel gol. Chiar și în 10 oameni am reușit să egalăm în repriza a doua, după care am făcut mari greșeli în apărare și o echipă ca Viitorul, cu jucători buni, care au experiență, nu ne-au iertat".

Alexandru Neata

 

 

 
 

trafic ranking

Statistici web

Copyright 2008-2014 fotbal-flash.ro | Toate drepturile rezervate.