Ciprian Deac a deschis scorul în partida cîştigată de Rapid
împotriva Sportului (2-0) şi a dedicat reuşita suporterilor rapidişti
care chiar dacă nu au venit în număr mare la stadion, şi-au încurajat
echipa şi au făcut pace cu
Dani Coman.
Ciprian Deac (Rapid): "Sportul a avut o echipă bună, cu
jucători tineri. Dedic golul suporterilor rapidişti, cărora le mulţumesc
şi îi rog să fie la fel în toate meciurile. Este binevenită această
victorie. E bine că rămînem în plasa lui Dinamo şi aştept cu nerăbdare
meciul de mîine.
Important e să fim în top, pînă la finalul campionatului mai sînt multe
meciuri".
Dani Coman (Rapid): "Poate că nu a fost un joc
spectaculos, dar a fost o victorie muncită, după un meci greu. Sportul a
pregătit foarte bine meciul. Sînt convins că vor arăta altfel după o
perioadă de pregătire. Cu Pandurii avem nevoie de o revanşă.
Depinde de mai mulţi factori pentru a lua campionatul", a spus la
DigiSport.
|