Fotbal flash-Welcome to my website

 

Cristi Săpunaru: Mai avem trei meciuri, trei finale!

Edu-OriolBucurești, 12 Mai 2015. Rapid a câștigat în ultimul meci al etapei cu numărul 31, în partida disputată luni în deplasare, cu Ceahlăul Piatra Neamț, scor 1-0.

Pentru Rapid, golul marcat de Edu Oriol în minutul 55, reprezintă 3 puncte mari și un pas important pentru salvarea de la retrogradare, în timp ce pentru echipa gazdă Ceahlăul, această înfrângere reprezintă matematic, retrogradarea în Liga secundă.

Pentru jucătorii bucureșteni a fost ceva presiune, în special în prima repriză, atunci când deși au avut posesie, au atacat mai mult, dar nu au șutat la poartă. Gazdele s-au apărat în linie pe două rânduri și numai șuturile de la distanță puteau aduce deschiderea scorului.

În repriza secundă, Rapid a început cu Daniel Niculae în echipă, nerefăcut complet și practic și-a sufocat adversarul, golul marcat de Edu Oriol, fiind rezultat din acest forcing.

După meci, tehnicianul echipei Rapid, Cristiano Bergodi a declarat la flash interviul realizat de Digi Sport următoarle: "A fost o victorie foarte, foarte importantă, întrucât aveam nevoie de victorie aici. Din păcate, știți bine că de când am venit aici la Rapid, am jucat mereu cu sabia deasupra capului și jucăm mereu cu presiune pentru că nu putem greși nimic. Mulțumesc băieților, pentru că în special au făcut o a doua repriză foarte bună. Am avut probleme cu jucătorii accidentați, cum a fost Cerlincă sau Niculae, nerefăcuți complet. Daniel Niculae a jucat bine de când a fost introdus, d.p.v. fizic se pare că este refăcut și asta este foarte important".

Fundașul Cristi Săpunaru a declarat: "Campionatul este foarte echilibrat și luptăm până în ultima etapă să ne salvăm și să rămânem în prima ligă. Cum am tratat toate meciurile ca niște finale, vom trata și de acum încolo, la fel trei meciuri, trei finale. Trebuie să câștigăm minim cel puțin șapte puncte din aceste trei meciuri".

Alexandru Neata

 

 

 
 

trafic ranking

Statistici web

Copyright 2008-2014 fotbal-flash.ro | Toate drepturile rezervate.