București, 29 Aprilie 2018

Cristi Ganea: „Mă bucur că am marcat două goluri frumoase și asta îmi dă mult curaj”

Cicaldau-meci-Craiova-Viitorul

CSU Craiova și FC Viitorul, au terminat la egalitate, scor 3-3, în meciul disputat sâmbătă pe Ion Oblemenco, după un joc frumos, cu răsturnări de scor și în fața unei asistențe numeroase.

Este de precizat forma excelentă în care se află Alexandru Băluță de la CSU Craiova și Cristi Ganea de la FC Viitorul, ambii realizând câte o dublă, în minutele 45 și 57, respectiv 47 și 56. Au mai punctat pentru Craiova, Alexandru Mitriță, minutul 24 și Alexandru Cicâldău, minutul 15, pentru Viitorul.

Ambele echipe și-au dorit mult victoria, au reușit să marcheze de câte trei ori, dar mai au de lucrat la faza de apărare, folosind sistemul de joc cu câte trei apărători. În acest sens, portarul Calancea a gafat la ultimul gol al lui Cristi Ganea.

Mijlocașul echipei FC Viitorul, Cristi Ganea, autorul unei duble, a declarat după joc, la postul de televiziune Digi, următoarele: „Doream să câștigăm la Craiova și să ne apropiem de ei la un punct, însă la cum a parcurs jocul și ocaziile pe care le-au avut și ei și noi, cred că rezultatul este echitabil. Golurile au fost superbe, am revenit la postul meu de extremă, unde am jucat și La Brașov și mă bucur că am marcat două goluri frumoase și asta îmi dă mult curaj.”

„Eu iubesc Craiova, am jucat aici, am promovat cu ei și le urez mult succes. Cosmin Contra m-a felicitat pentru reușitele mele și mi-a urat baftă pe viitor. În continuare avem două meciuri acasă, ușoare nu sunt”, a spus în încheiere Cristi Ganea.

Autor, Alexandru Neață

 

 

Loading...

 

Comentarii:

P

P

 

 

Site-ul folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor

Am înțeles

Pentru detalii