Cosmin Contra: În proporţie de peste 90 la sută suntem calificaţi în finala Cupei
 
căutare personalizată

 

CSS3 Button Rollover Css3Menu.com

 

 

Cosmin Contra: În proporţie de peste 90 la sută suntem calificaţi în finala Cupei

cosmin-contraBucuresti, 19 aprilie 2013. Antrenorul echipei Petrolul Ploieşti, Cosmin Contra, a declarat, joi seară, după victoria din meciul cu Oţelul Galaţi, scor 3-0, că formaţia sa este calificată în finala Cupei României - Timişoreana în proporţie de 90 la sută.

"Am început foarte bine meciul, am deschis repede scorul, după care a urmat o perioadă bună a Oţelului, dar e bine că nu au reuşit să reintre în joc. Mă aşteptam ca în repriza a doua să avem spaţii mai mari şi mă bucur că am reuşit să profităm de acest lucru. În proporţie de peste 90 la sută suntem calificaţi în finală. Misiunea mea este acum să-mi ţin jucătorii cu piciooarele pe pământ", a spus Contra.

Întrebat despre incidentul pe care l-a avut la pauză cu antrenorul Oţelului, Petre Grigoraş, Contra a răspuns: "Am trecut peste acest incident. Nu înţeleg de ce Grigoraş a fost aşa supărat. Nu avea de ce".

De cealaltă parte, antrenorul echipei Oţelul Galaţi, Petre Grigoraş, a declarat că şansele formaţiei sale de a se califica în finala Cupei României sunt minime.

"Am pierdut la o diferenţă clară, iar şansele de a ne califica în finală sunt minime. Am întâlnit o echipă valoaroasă. Am spus dinainte că e cea mai valoroasă din cele patru rămase în cursă. Din păcate nu am reuşit mai mult astăzi. Vom merge la Ploieşti să jucăm, deoarece suntem profesionişti", a spus Grigoraş.

Întrebat despre incidentul pe care l-a avut la pauză cu antrenorul Petrolului, Cosmin Contra, Grigoraş a răspuns: "I-am transmis că nu mi se pare normal să-mi spună "ciocu' mic", mai ales că este un antrenor care vine din Spania".

Echipa Petrolul Ploieşti a învins, joi, în deplasare, cu scorul de 3-0 (1-0), formaţia Oţelul Galaţi, în prima manşă a semifinalelor Cupei României - Timişoreana. Golurile învingătorilor au fost marcate de Geraldo '3, Morar '60 şi Bokila '71.

mediafax; image: fcpetrolul


trafic ranking

Statistici web

Copyright 2008-2012 fotbal-flash.ro | Toate drepturile rezervate.