Dinamo a deschis scorul în minutul 14 prin Gnohere, iar
Concordia a egalat prin Bucurică, în minutul 77.
Dinamo a rămas în zece oameni din minutul 26, atunci când
Vlad Olteanu a primit cartonașul roșu, pentru fault asupra lui
Bărboianu.
Faza controversată din minutul 11, a fost contestată de
dinamoviști, atunci când portarul Bălgrădean a făcut henț în afara
careului, primind numai cartonaș galben din partea arbitrului de centru
George Găman, deși dinamoviștii solicitau să i se acorde cartonaș roșu.
Pe finalul meciului, minutul 86, Gabriel Giurgiu de la
Concordia a fost și el eliminat, atunci când calificarea era deja
asigurată pentru elevii lui Adrian Falub.
Fostul arbitru internațional Ion Crăciunescu, fiind
contactat telefonic, a comentat după meci faza controversată, la
televiziunea Digi, spunând: "Cred că
Bălgrădean merita roșu la acea fază, pe următorul considerent: În afara
suprafeței de pedeapsă, dacă portarul joacă mingea cu mâna, va fi
pedepsit la fel ca orice alt jucător. El a oprit o situașie clară de a
înscrie un gol, în calitate de ultim apărător. Cu privire la eliminarea
lui Olteanu, arbitrul a procedat corect, fiind un fault grosolan".
Antrenorul dinamoviștilor Mircea Rednic, a declarat:
"Este greu să joci 10 contra 11. Nu am înțeles
deloc maniera de arbitraj a acestui arbitru, și nu-i prima oară, a mai
fost o semifinală la Tg. Jiu. După părerea maea, la faza cu Bălgrădean,
a fost roșu clar și dai roșu la un fault la mijlocul terenului, nu știu
cât a fost de clar. Poate arbitrul a fost depășit de meciul important,
Dinamo cu Chiajna".