București, 13 Februarie 2019

Calcule cu trei etape înainte de finalul sezonului regulat în Liga 1

../Imagini-001-2019/Gheorghe-Hagi

Situația se încinge tot mai mult în Liga 1, cu fiecare etapă scursă. În momentul de fata mai sunt trei etape din sezonul regulat, după care va începe acțiunea din play-off și play-out. Situația nu este clară decât pentru o parte din echipe, iar clasamentul Ligii 1 poate suferi modificări serioase în următoarele trei runde.    

CFR CLUJ, favorită în cursa pentru titlu 

La ora actuală CFR Cluj are un avans de trei puncte, în ciudă începutului slab de an, bifând un egal și o înfrângere în primele două etape după pauză de iarnă. FCSB și Craiova au profitat și s-au apropiat la trei, respectiv patru puncte. Practic putem spune că lupta la titlu se va da între aceste trei formații, deși în play-off se pot întoarce lucrurile neasptat de mult.

Luptă strânsă pentru celelalte trei locuri de play-off

Sub podium situația este destul de strânsă, iar de la locul patru până la locul 11 echipele se întind pe o diferență de șapte puncte numai. Astra și Viitorul sunt favorite în mod clar să prindă play-off-ul, în ciuda programului complicat din final, în special pentru giurgiuveni, care vor întâlni pe rând CFR Cluj, Hermannstadt și Craiova. Viitorul va da piept în următoarele trei etape cu Poli Iași, Sepsi și FC Botoșani, așa că trupa lui Gheorghe Hagi nu prea ar avea vreo scuză dacă ar rata play-off-ul, și cotele la pariuri sportive fiind de partea fostei campioane. A șasea echipă din clasament la ora actuală este Sepsi, însă își simte serios amenințată poziția după eșecul din etapa precedentă cu Dinamo, scor 0-1 acasă. Sepsi va întâlni în ultimele trei etape ale sezonului regulat echipe precum Gaz Metan Medias, Viitorul și CFR Cluj.

Dinamo încă speră la Top 6

Așa cum spuneam și anterior, situația este foarte strânsă la jumătatea clasamentului, iar Dinamo, echipa de pe locul 11, speră în continuare la primele șase, mai ales că trupa lui Mircea Rednic a început cu două victorii acest an. Câinii sunt la cinci puncte de ultimul loc din play-off și vor întâlni în următoarele trei etape pe Botoșani, în ceea ce poate fi meciul zilei în Liga 1, cu trei puncte cruciale puse în joc, Dunărea Călărași și Concordia Chiajna, fiind obligatorii cele nouă puncte.

Chiar și cu victorii pe linie, nu va fi ușor pentru alb-roșii, ținând cont că deasupra lor mai speră la locul șase încă patru formații: Botoșani, Poli Iași, Hermannstadt și Gaz Metan.

Situație clară în subsolul clasamentului

Dacă mai sus în clasament lucrurile sunt foarte strânse, nu același lucru poate fi spus și despre lupta la retrogradare. Așa cum probabil știți, ultimele două clasate retrogradează direct, în timp ce locul 12 joacă baraj. Dunărea Călărași, Concordia Chiajna și FC Voluntari par să ducă această luptă în trei, călărășenii având însă prima șansă la locul de baraj.
Totuși e puțin cam devreme de calculat situația retrogradării, ținând cont că în play-ouț situația poate fi total diferită, mai ales că se înjumătățesc și punctele, iar lupta va fi mult mai strânsă.

Autor, Alexandru Neață

 

 

 

 

Comentarii:

 

 

P

P

 

../Imagini-001-2019/Andrei-Radu

Citește și: Cu Andrei Radu în mare vervă, Genoa învinge în deplasare Empoli, scor 3-1

Portarul echipei Genoa și al Naționalei României U21, Andrei Radu, în mare formă sportivă și-a salvat echipe cu câteva intervenții decisive...

 

 

Loading...

 

Site-ul Fotbal-flash.ro, folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor. Am adaptat condițiile impuse, în conformitate cu REGULAMENTUL (UE) 2016/679 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI; dispozitiile Legii nr. 677/2001, pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date.

ACCEPT   Pentru edificare   Află mai multe   X