București, 26 Octombrie 2016

CSU Craiova se califică în Optimile Cupei României, după 120 minute de joc, cu Sepsi OSK

Sepsi-CSU_Craiova-0-1

Marți, în prima zi a șaisprezecimilor Cupei României, pe stadionul Tineretului din Brașov, CSU Craiova s-a calificat în optimile competiției, după 120 minute de joc, cu ocupanta locului 5 din Liga a doua, Sepsi OSK, scor 1-0.

Prima mare ocazie de gol a aparținut elevilor lui Gheorghe Mulțescu, în minutul 1, prin Gustavo, care a șutat din poziție excelentă de la 10 metri, mingea a trecut peste transversală.

Altă ocazie a craiovenilor, în minutul 19, prin Bancu, care șutează din 10 metri pe colțul lung, portarul Niczuly era bătut, însă degajează Ionuț Ursu.

Sepsi are ocazie mare de a deschide scorul, în minutul 33. În urma unei centrări din fază fixă de la 8 metri, Ursu reia cu capul din 7 metri, mingea a lovit stâlpul porții.

După 4 minute de la startul reprizei secunde, Bancu a avut golul în vârful bocancului, însă portarul Niczuly a respins spectaculos cu piciorul.

CSU Craiova a reușit să deschidă scorul în minutul 100, prin Andrei Ivan, din pasa lui Bancu, cu un lob din 12 metri, peste portarul Niczuly.

În afara golului, CSU Craiova a mai avut încă două șuturi în bară, în minutul 80, prin Bancu și în repriza a doua a prelungirilor, prin Rambe.

După meci, antrenorul echipei CSU Craiova, Gheorghe Mulțescu a declarat la televiziunea Digi, următoarele: "În primul rând, sunt total dezamăgit de organizarea meciului. Sunt un adept al câștigării Cupei, pentru că este un trofeu la care ajungi mult mai repede și ca jucător, dar nu se poate să ai terenul ca o orezărie, să sară mingea și să nu o controlezi. Nu știu dacă n-a fost premeditată treaba asta, pentru că știa că noi o să atacăm, să controlăm jocul. Noi avem arbitrii fără experiență, care nu știu să țină un joc în mână. Am avut și un adversar, care până în repriza a doua și-a ținut cumpătul, iar după ce au văzut că pierd, și-au scos la iveală toate armele agresive. Avem 5-6 jucători cu răni deschise, cu buza spartă, ăsta nu este fotbal. Noi respectăm competiția, dar așa suntem noi respectați?"

"Sigur, am ratat foarte mult. Nu poți pune numai pe starea terenului. A fost și lipsă de concentrare. Una peste alta, vreau să-i felicit pe jucători pentru că au rezistat 120 de minute, după ce am avut acum două zile un joc foarte greu la Mediaș și un drum iarăși lung cu autobuzul", a mai spus în încheiere Gheorghe Mulțescu.

Autor, Alexandru Neață