București, 27 Septembrie 2015.

CSU Craiova pierde două puncte acasă, în meciul cu Pandurii

CSU_Craiova-Pandurii-0-0CSU Craiova a întâlnit sâmbătă pe terenul Extensiv, formația Pandurii Tg. Jiu, într-un meci din etapa a 12-a, la capătul căruia, scorul a fost 0-0, cu toate că, echipa gazdă a ratat enorm de mult.

Portarul echipei antrenate de Edward Iordănescu, Pedro Mingote, a fost în mare formă, salvând-uși echipa de la înfrângere, fiind practic eroul celor de la Pandurii. Astfel în minutul 69, apără mingea expediată de Bawab din interiorul careului. În minutul următor, același Mingote, scoate mingea din lovitura liberă, bine executată din afara careului de Bawab.

În ultimul minut de prelungire al partidei, Ivan nu poate să-l învingă pe Mingote din 10 metri!

Portarul de 35 ani, portughezul Pedro Mingote, a declarat după meci, la postul de televiziune Digi Sport, următoarele: "A fost un meci bun, am reușit un egal. Vroiam toate cele trei puncte, dar nu a fost posibil, pentru că așa cum a decurs meciul a fost bun egalul de astăzi. Nu este punctul obținut numai de mine, ci este obținut de toți colegii, toată echipa a muncit. Am avut o partidă de Cupă foarte grea la mijlocul săptămânii, iar azi s-a văzut puțină oboseală, dar până la urmă am reușit un punct, este important și mergem mai departe. Nu am avut ocazii de gol pentru că, printre altele, nu am reușit să ne adaptăm la teren, gazonul fiind foarte greu".

Pentru meciul următor cu FC Viitorul, care se va disputa la Turnu Severin, Mingote a spus: "După ce am câștigat în meciurile trecute cu Astra și cu Tg. Mureș, vrem să câștigăm și meciul cu Viitorul".

Cu acest rezultat, Pandurii ocupă locul 3 în clasament cu 20 puncte, iar CSU Craiova, locul 7 cu 16 puncte.

Alexandru Neata

 

 

 
 

trafic ranking

Statistici web

Copyright 2008-2014 fotbal-flash.ro | Toate drepturile rezervate.