Joi,
în manșa secundă a semifinalei Cupei României, disputată la Tg. Mureș,
CFR Cluj a câștigat cu 2-0 meciul cu ASA Tg. Mureș și se califică în
Finala Cupei României cu scorul general de 2-0.
Cristi Bud a fost autorul celor două goluri în minutele
17 și 70. Primul gol a fost urmarea unui șut din doi metri, după ce la
faza anterioară, Stăncioiu salvase acrobatic la o altă fază de gol, la
șutul aceluiași Cristi Bud. Al doilea gol a fost urmare a unei degajări
eronate a portarului Stăncioiu, cu un șut imparabil din 20 metri.
Claudiu Voiculeț a primit cartonașul roșu și a fost
eliminat pe finalul meciului, după ce a contabilizat două cartonașe
galbene.
Pentru prima dată vom avea o Finală a Cupei României în
care câștigătoarea nu va juca în preliminariile Europa League, datorită
insolvenței cluburilor. Dinamo a ieșit din insolvență, dar regulamentul
UEFA nu permite să participe în primul an după ridicarea insolvenței în
Cupele europene. În acest sens, urmează ca în perioada următoare,
Tribunalul sportiv internațional, să analizeze plângerea clubului din
Ștefan Cel Mare.
Autorul celor două goluri, Cristi Bud, a declarat după
meci la televiziunea Digi, următoarele: "Mă
bucur foarte mult că am câștigat această semifinală. Contează mai puțin
cine înscrie, dar mă bucur că am înscris și-mi doresc să fiu sănătos și
să continui la fel. Finala cu Dinamo, o să fie o partidă grea, dar vă
dați seama că vrem să câștigăm Cupa și să salvăm sezonul. Important este
să câștigăm Cupa, chiar dacă nu vom juca în Europa și să mai aducem un
trofeu clubului".
"Cucerirea unui nou trofeu, ar
însemna foarte mult, după câte am trecut. Pentru finală, îmi doresc să
fiu sănătos și cum vrea Dumnezeu, mai departe",
a încheiat Cristi Bud.