București, 02 Decembrie 2016

CFR Cluj câștigă la Giurgiu cu Astra, scor 2-1, în ultimul meci din etapa a 18-a

Astra-CFR-1-2-etapa-18

Joi, în ultima partidă din etapa a 18-a, CFR Cluj învinge Astra, scor 2-1, acumulând un număr de 29 puncte, iar dacă nu avea penalitatea de 6 puncte, era acum situată pe prima poziție a clasamentului Ligii 1.

Toate golurile au fost marcate în prima repriză. Mai întâi CFR Cluj a deschis scorul prin Cristi Bud, în minutul 5. Denis Alibec a marcat golul egalizator în minutul 13, iar Nascimento a marcat din penalty, pentru CFR Cluj, în minutul 21.

CFR Cluj a câștigat datorită unei mai bune organizări a jocului în prima repriză, pentru ca în cea de-a doua parte să se apere cu întreg efectivul pe trei linii.

Marius Șumudică, antrenorul echipei Astra, a declarat după meci la televiziunea Digi, următoarele: "Am făcut un meci bun să zic așa, d.p.v. ofensiv, am avut trasee, am avut ocazii de a marca. Am dominat o echipă bună, care din păcate în a doua repriză a făcut antifotbal, dar și-au văzut interesul, au luat punctele și îi felicit. Am luat două goluri din faze fixe. Așa, să facem cadouri de genul acesta, este greu să revii. Noi de fiecare dată, acasă am făcut cadouri. Iar acolo, nu mai pot să te pun eu cu telecomanda, unde să stai și unde să faci marcajul. Cert este că sunt greșeli flagrante, pe care le facem meci de meci și așa nu poți să te califici în play-off, nici nu merităm. Trebuie să luptăm în play-out să scăpăm de retrogradare, asta trebuie să facem!"

Întrebat, ce i-a lipsit în acest sezon, față de sezonul trecut, Șumudică a răspuns: "Jucătorii. A vândut foarte mulți jucători, suspendarea mea de două luni de zile, plus situația financiară care a fost. Nu am avut niciun lot numeros, am fost angrenați în patru competiții și este destul de greu. Noi jucăm din trei în trei zile, cu jucători de peste 30 de ani și se simte lucrul acesta."

Autor, Alexandru Neață