Bokila: Este prima mea Cupă şi mă simt ca în rai
căutare personalizată

 

CSS3 Button Rollover Css3Menu.com

Subscribe RSS Feed, Fotbal flash

Bokila: Este prima mea Cupă şi mă simt ca în rai

Petrolul-castigatoare-Cupa-RomanieiBucuresti, 02 iunie 2013. Petrolul Ploiești a câștigat Cupa României învingând CFR Cluj cu scorul de 1-0 prin golul înscris de Jeremy Bokila în minutul 8. Acest trofeu este al treilea câștigat de Petrolul de-a lungul istoriei.

Prin câștigarea Cupei României, Petrolul a trimis în Europa League pe Astra Giurgiu, clasată pe locul 4. Astfel, idirect, Petrolul a reușit să repare nedreptatea făcută Astrei de arbitrajele potrivnice din partidele cu CFR Cluj de la Giurgiu și de la Tg. Jiu cu Pandurii.

După meci, Bokila a făcut următoarea declarație la Sport.ro: "O seară minunată pentru mine. A fost cel mai important meci în România. Am jucat grozav şi am meritat să câştigăm. Este prima mea Cupă şi mă simt ca în rai. Nu ştiu dacă voi rămâne la Petrolul, depinde de club. Dacă mă duc la Steaua? Nu voi juca la altă formaţie în afară de Petrolul în România".

În continuare, Bokila a mai declarat: "Acum am două săptămâni de concediu, apoi voi vedea ce se întâmplă. Sunt fericit să fiu la Petrolul, pentru că lumea mă iubeşte şi nu văd de ce aş pleca de la Ploieşti. Nici măcar pentru bani, nu contează pentru mine, sunt fericit aici. A fost dificil meciul cu CFR, dar am luptat ca lupii. În seara asta am luat două trofee, dar cred că cineva mi-a furat gheata, că nu o mai găsesc, nu ştiu unde e. Vom petrece toată noaptea, pentru că urmează concediu".

Antrenorul CFR, Eugen Trică a declarat imediat după meci următorele: "Felicit Petrolul pentru câştigarea Cupei şi pe băieţii mei că au jucat foarte bine. Am dominat cap-coadă, dar am primit golul foarte rapid. Ne doare foarte rău, însă această înfrângere ne va face mult mai puternici pentru viitor. Ne-a lipsit un gol ca să schimbăm soarta partidei. Petrolul s-a apărat foarte bine şi au reuşit să câştige cupa. Îi felicit pentru atmosfera frumoasă creată de fani, ei punând o mică presiune pe arbitri. Poate că la Kapetanos se impunea un penalti. Am avut ocazii clare. Acest trofeu era tichetul nostru pentru Europa, dar nu e o tragedie. Ne va face mult mai puternici. Am mai stat într-un an acasă şi anul viitor am luat campionatul".

Gabi Mureșan a spus: "Nu vreau să comentez arbitrajul. Petrolul a marcat şi au câştigat. Eu sunt supărat că am pierdut trofeul şi că am terminat unde am terminat în Liga I. A fost un an complet ratat. Trebuie să se schimbe multe ca să revină CFR unde a fost. Dacă plec? Nu ştiu, sper să vină oferte, ca să pot pleca"

Alexandru Neata

 

Domain Age Tool

Enter domain name

 

trafic ranking

Statistici web

Copyright 2008-2012 - Fotbal-flash