Site-ul folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor. Află detalii aici. OK
 

 
București, 28 Mai 2016.

Bojan Golubovic, declarație după semnarea contractului cu Steaua

Bojan Golubovic Aflat în drum cu colegii de la CSMS Iași, spre Timișoara, pentru disputarea ultimului meci din play-out, bosniacul Bojan Golubovic, de 32 ani, care a semnat recent un contract cu Steaua, a fost reperat de jurnaliști și a dat prima declarație pentru presă.

Întrebat dacă a semnat înțelegerea cu vicecampiona, Golubovic a spus: "Da am semnat, m-am înțeles cu Steaua și sunt mulțumit cu lucrul acesta, dar acum vreau să fiu concentrat pentru meciul cu Timișoara și după asta vorbim mai mult".

În privința modului cum au decurs negocierile cu Steaua, Golubovic a răspuns: "Nu au decurs greu negocierile, dar eu am avut meciuri și n-aveam timp să negociem, dar acum, totul este în regulă".

Întrebat de ziariști, dacă acest pas este important în cariera sa, Golubovic a spus: "Este normal că este important, Steaua este o echipă mare și vreau să fac o figură frumoasă acolo și voi da ce este mai bun".

"Meciul cu Timișoara este foarte important pentru noi, întrucât putem juca în Europa League. Trebuie să câștigăm și vom face tot posibilul să luăm trei puncte", a spus în încheiere Golubovic.

Alexandru Neata

 

 

 
 

trafic ranking

Statistici web

Copyright 2008-2014 fotbal-flash.ro | Toate drepturile rezervate.