București, 15 Aprilie 2017

Bălgrădean: Jocul echipei, ne dă speranțe că ne putem salva de la retrogadare

Botosani-Concordia-1-1-play-out

Vineri, în prima partidă a etapei a 6-a, din play-out, FC Botoșani a remizat pe propriul teren, scor 1-1, în fața echipei Concordia. Echipa ilfoveană se află la al treilea meci de egalitate consecutiv și speră să se salveze de la retrogradare, mai ales că urmează să dispute trei meciuri consecutive din play-out, acasă.

Pentru FC Botoșani, a marcat în minutul 10, Alexandru Tîrnovan, în timp ce pentru Concordia a înscris Valentin Munteanu, în minutul 66.

Concordia, cu antrenorul Dan Alexa pe bancă, putea chiar să câștige meciul de la Botoșani, întrucât au avut ocazii mai clare de gol, prin Serediuc în minutul 3 și Ovidiu Herea în minutul 85.

Căpitanul echipei Concordia, Cristi Bălgrădean, a declarat după egalul obținut la Botoșani, la televiziunea Digi, următoarele: “Știam că ne așteaptă un meci foarte greu cu Botoșaniul. S-a și văzut pe parcursul jocului, dar suntem fericiți cu acest punct. Într-adevăr, puteam câștiga, dar în același timp, puteam și pierde. La pauză, am vorbit între noi și cu Dan și ne-am spus că n-avem nimic de pierdut, trebuie să jucăm. Mai sunt opt etape, luăm fiecare meci în parte și la final vedem unde vom fi.“

“Cred eu că în aceste ultime trei jocuri, s-a văzut o altă atitudine la noi, am reușit să și câștigăm trei puncte, dar din păcate nu reușim să aducem o victorie. Sperăm ca în aceste trei jocuri care le vom avea acasă, să spargem gheața! Jocul echipei, ne dă speranțe că ne putem salva de la retrogadare“, a spus în încheiere Cristi Bălgrădean.

Autor, Alexandru Neață

 

 

 

Comentarii:

 

web
analytics


Site-ul folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor

Am înțeles

Pentru detalii