București, 24 August 2019

Astra cu ocaziile ratate, Universitatea Craiova cu punctele!

../Imagini-007-2019/Nicusor-Bancu-nr-11

Vineri pe stadionul Ion Oblemenco din Craiova, Universitatea a primit replica echipei Astra Giurgiu, într-un meci al etapei a 7-a, din Liga 1, victoria revenind gazdelor cu scorul de 1-0, după ce Astra a ratat cele mai mari șanse de gol ale meciului, prin Mihai Răduț.

Mijlocașul Mihai Răduț, în vârstă de 29 ani, a ratat un penalty în minutul 36, la scorul de 0-0 și tot el, după ce a driblat toată apărarea craiovenilor, inclusiv pe Pigliacelli, a intrat într-un unghi mai dificil și a șutat în plasa laterală, în minutul 53.

Ca întotdeauna, ocaziile ratate se răzbună, Nicușor Bancu a prins un șut de excepție în minutul 69, marcând singurul gol al partidei, la singura mare ocazie de gol care a aparținut gazdelor.

Cu această victorie, Universitatea Craiova a urcat provizoriu pe locul 3, în timp ce Astra, care îl așteaptă pe Budescu să i se alăture și pe Alibec, după accidentare, ocupă un loc de play-out în acest moment, alături de echipe titrate cum ar fi FCSB sau Dinamo.

Mihai Răduț, autorul celor mai mari ratări ale giurgiuvenilor, a declarat după meci la televiziunea Digi, următoarele: „Cred că nu meritam să pierdem. Îmi asum în mare parte acest eșec, pentru că am avut câteva mari ocazii în care trebuia să înscriu. Trebuie să ținem capul sus, să mergem mai departe, acesta este fotbalul și în meciul următor să obținem trei puncte. Cred că am făcut un joc bun colectiv, pe un teren dificil, cu o echipă care are pretenții să câștige campionatul. Dacă eu eram mai atent astăzi, puteam să marcăm nu unul ci mai multe goluri. După revenirea lui Budescu și Alibec, ne vor auta, sunt jucători de atac care marchează și sperăm să revină cât mai repede amândoi și să ne ajute să câștigăm meciuri. La faza penalty-ului, pur și simplu am bătut prost, mi-am ales un colț, am bătut la semiînălțime, el sa dus pe minge și asta a fost tot.” 

Autor, Alexandru Neață

 

 

 

 

Comentarii:

 

 

P

P

 

../Imagini-006-2019/Dan-Alexa

 

Citește și: Declarația lui Dan Alexa, după victoria echipei Astra împotriva FCSB, scor 2-1

În ultima partidă a etapei a 4-a, Astra Giurgiu a învins FCSB, scor 2-1, urmare a golurilor marcate de Valentin Gheorghe, minutul 20, Denis Alibec...

 

 

Site-ul Fotbal-flash.ro, folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor. Am adaptat condițiile impuse, în conformitate cu REGULAMENTUL (UE) 2016/679 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI; dispozitiile Legii nr. 677/2001, pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date.

ACCEPT   Pentru edificare   Află mai multe   X