Astra
Ploieşti este prima echipă din Liga I care s-a reunit în vederea noului
sezon competiţional, jucătorii români din lot prezentându-se, joi, la
primul antrenament.
La prima şedinţă de pregătire au fost prezenţi
Grigore, Miron, Gavrilaş, Pânzaru - portari, Măţel, Mihalache, Pătraşcu,
Stan, Tigoianu, Budescu, Strătilă, Rusu, C.Matei şi Rusu - jucători de
câmp.
Jucătorii străini nu au sosit încă la Ploieşti,
preşedintele Petre Buduru precizând că Oprsal, Takayuki, Nogo, Fatai,
Junior Morais, Paulinho, Gussev şi N'Doye şi-au prelungit vacanţa cu
acordul conducerii. Grupul stranierilor este aşteptat în zilele
următoare, însă N'Doye va sosi pe 17 iunie.
"Noutăţile Astrei sunt, până acum, cehul Kubala,
portughezul Bruno Miguel şi Cosmin Matei. Acestora li se adaugă 4
jucători care au fost împrumutaţi: portarul Gavrilaş, de la Brăila,
Pătraşcu, de la Iaşi, Vădrariu, de la Ceahlăul, şi alt portar, Pânzaru,
de la Prahova Tomşani. Am renunţat doar la Croitoru, căruia i-a expirat
înţelegerea cu noi. Vor mai sosi jucători, suntem aproape de a obţine
acordul lui Cezar Lungu şi cu Marinescu discuţiile sunt avansate", a
precizat într-o conferinţă de presă Petre Buduru, care a adăugat că i
s-a făcut o ofertă şi lui Dolha.
În privinţa antrenorului Tibor Selymes, Buduru a
declarat că cei din conducere sunt mulţumiţi de tehnician. "Echipa este
şi o parte din munca lui. Când a venit la Astra aveam patru puncte, dar
uşor-uşor a construit un grup unit. Împreună ne-am propus un sezon
viitor cu rezultate mai bune. Antrenorul contează, după mine, 60 la sută
din jocul unei echipe, cred că el trebuie susţinut de noi toţi. Patronul
Ioan Niculae apreciază munca lui Selymes, dar vrea mai mult. Ne-am
propus mai mult de locul 11. Nu mă deranjează că Selymes este dorit la
Dinamo, cred că nu-şi doreşte să plece de la Astra", a spus oficialul
ploieştean.
Managerul sportiv Florin Prunea a completat: "Suntem
onoraţi dacă o echipă de talia lui Dinamo este interesată de Tibi, dar
el este sub contract cu Astra. Din punctul meu de vedere, Tibi este cel
mai bun antrenor şi cel mai serios din Liga I. Eu l-aş sfătui să nu
plece la Dinamo".
Prezent la conferinţă, antrenorul Tibor Selymes a
declarat că speră să ducă la capăt proiectul început la Astra. "Sunt
aici, am început un proiect, sper să-l duc la capăt. Avem mult de muncă,
trebuie să facem şi sacrificii dacă vrem să jucăm în cupele europene.
Sper ca, într-o zi, să antrenez naţionala, dar mai am mult de muncă", a
spus tehnicianul. |