București, 28 Februarie 2017

Astra Giurgiu învinge la Chiajna și este la a șasea victorie consecutivă!

Concordia-Astra-1-3-etapa-25

Ultimul loc de play-off, se va decide după meciurile de duminică ale ultimei etape și pentru care se bat 5 echipe, CFR, CSU Craiova, Gaz, Dinamo și Astra. Dacă Astra este la a șasea victorie consecutivă, la polul opus din cele cinci echipe, se află Gaz Metan, care nu a mai câștigat un meci de cinci etape.

În meciul disputat luni la Chiajna, Astra a reușit să se impună clar, cu scorul de 3-1, acumulând 38 puncte, la fel ca și Dinamo, dar cu un meci mai puțin disputat. Pentru Astra, au înscris Fabricio în minutul 8, Daniel Florea, la trei minute după ce a fost introdus în teren la pauză și Constantin Budescu, în minutul 73. Pentru Concordia, a marcat în minutul 10, Serediuc. Trebuie menționat că, la scorul de 1-1, Concordia a mai avut o bară, prin Raul Costin în minutul 20.

După meci, antrenorul echipei Astra, Marius Șumudică a declarat la televiziunea Digi, următoarele: "A fost un meci greu, un gazon dificil când joci o singură dată pe an aici, cu o echipă bună, o echipă care a reușit să bată aici și Dinamo și pe Steaua. Știam că vom avea probleme, dar cred că nu se pune problema învingătoarei, pentru că am dominat jocul, am avut mai multă calitate și mai multe ocazii de a marca."

"Eu am spus-o că, avem cea mai bună echipă din Liga 1, de departe. Când te uiți la Budescu și Teixeira, îți este mai mare dragul, parcă te uiți în La Liga, sunt din altă galaxie. Îmi felicit echipa, am fost inspirat că am schimbat doi jucători la pauză. Sunt șmecher la schimbări, asta o spune statistica, îmi ajută Dumnezeu și probabil simt jocul", a spus în încheiere Marius Șumudică.

Autor, Alexandru Neață

 

 

Comentarii:

 



Site-ul folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor

Am înțeles

Pentru detalii